Darul recunostiintei

Priveşti în gând spre ce-ţi doreşti,
Spre ce nu ai şi ce nu eşti,
Iar tot ce Dumnezeu ţi-a dat
Îţi pare mic şi ne-nsemnat.

Pierdut în drame şi regrete
Ce-ţi fură liniştea, şirete,
Te simţi un rege cerşetor,
Un prizonier în lumea lor.

Odoare ai agonisit
Şi bogăţii nu ţi-au lipsit,
Dar tu trăieşti îndurerat,
Visând la ce n-ai câştigat.

Dar câte încă vei mai strânge
Până vei uita a plânge
Şi oare ce ţi-ar trebui,
Ca recunoscător să fii?

Ţi-e greu să înţelegi că ai
Acum în viaţa ta un rai
Şi nu mai trebuie să mori
Ca să te bucuri de comori.

Nu calcula, nu socoti
Ce-n plus ai fi putut primi,
Căutând în van ceva măreţ,
Punând la fiecare lucru preţ!

Şi nu-ţi fă plan de-mbogăţire,
Căci poţi să pierzi într-o clipire
Averea ce ai adunat,
Mereu de altceva-nsetat!

Mai bine-ncearcă să priveşti
În jurul tău, ca să găseşti,
Ascunse-n praf, demult uitate,
Nepieritoare nestemate.

Sunt, toate, darurile tale,
Ce-ţi umplu cuferele goale;
Dintotdeauna le-ai avut,
Dar, ca un orb, nu le-ai văzut.

Cu fiecare nouă zi,
Câte-o comoară vei primi,
Căci din iubire-ai fost creat
Şi te-ai născut să fii bogat.

Dar trebuie să-nveţi s-accepţi
Ce ai acum şi să n-aştepţi
Mereu o altă împlinire,
Ca să ajungi la fericire.

Averea ta va fi mai mare
Când faci din nou numărătoare,
De vei putea să-ţi aminteşti
Pentru ce ai, să mulţumeşti.

de Emilia Canea

Sursa: http://filedelumina.ro/2015/03/07/darul-recunostintei/#ixzz3TzbmV32b

Multumim!

Comentarii

comentarii

Bookmark the permalink.

Comments are closed.